CINE SUNTEM?

„Am primit darul de a fi Oameni, pentru a putea deveni Îngeri ori de câte ori dorim, fără să ne doboare povara aripilor lor”

 

Gheorghe A. Stroia

 

Fondată cu scopul de a publica și promova opera scriitorilor români de pretutindeni, Editura Armonii Culturale reprezintă un brand al calității și profesionalismului, cultivând respectul și recunoașterea valorilor românești fundamentale, militând pentru crearea unei imagini pozitive a românilor și României în lume și mai ales împlinind vise, oricât de îndrăznețe ar fi ele.

ULTIMELE APARIȚII

MISIUNEA noastră

Misiunea noastră este să încurajăm scriitori debutanți sau consacrați în publicarea lucrărilor proprii, la prețuri avantajoase, în condiții de maximă implicare.

Cunoaștem și recunoaștem faptul că de la manuscris și până la produsul final este o cale nu tocmai simplă, dar pe care ne-am propus să o urmăm împreună, important pentru noi fiind ca produsul final să fie în conformitate cu cerințele și doleanțele autorului. Procesul de editare, complex de altfel va avea tot timpul în vedere sugestiile, părerile, observațiile și concluziile pe care autorul însuși și le-a format despre acesta.

Fiecare carte va reprezenta pentru noi încă un VIS ÎMPLINIT!

Ce oferim?

Oferim servicii de editare, publicare cărți, reviste, cărți de vizită, afișe, broșuri și altele. Oferim calitate la prețuri avantajoase.

Publicare carte/revistă

(format tipărit)

Dacă doriți să publicați o carte sunteți în locul potrivit. Oferim oferte personalizate care includ corectură, paginare, design copertă și tipărire.

Publicare carte/revistă

(format CD-DVD)

Inscripționare manuscris pe CD/DVD personalizat.

Alte publicații

Afișe, broșuri, invitații, diplome, cărți de vizită și altele. Putem realiza aproape orice tip de publicație la cererea dumneavoastră.

ContactAȚI-ne

Ne puteți contacta oricând pentru întrebări, oferte și comenzi.

Vă așteptăm!

Telefon:

+40741078627 (Digi)

 

E-mail:

editura@armoniiculturale.com

 

Nume  
E-mail  
Telefon  
Mesaj